marți, 26 februarie 2013

Friptură de porc la punga magică

Vă spuneam de minunata mea pungă magică. Iată că am apucat să postez și rețeta aceasta, deși am făcut-o de mult timp.

Ingrediente:

1 kg pulpă de porc
4-5 căței de usturoi
2 mere
câteva crenguțe de cimbrișor
sare, piper

Preparare:

 Am spălat și uscat pulpa de porc cu un prosop de hârtie, iar apoi am împănat-o cu usturoi (am făcut găuri cu cuțitul și am pus câte o jumătate de cățel de usturoi în găuri) și cimbrișor (merge și cimbru de grădină, eu am adunat în vară cimbrișor de aici de la munte și le-am uscat pe un ziar la umbră. Dar revenim la uscarea plantelor aromatice altă dată). Am pus sare și piper, am pus carne în pungă, am pus două mere curățate și tăiate felii și am dat-o la cuptor cam 2 ore. Mărul îi dă o aromă delicioasă.
La final am făcut o mămăligă și mujdei de usturoi.

Delicios! Și acum mă mai gândesc la ea! Mai ales că e și foarte sănătoasă, neavând nici un pic de grăsime în plus.

duminică, 24 februarie 2013

Sărățele cu chimin

Printre preferatele mele. Sunt muuult mai bune decât cele din comerț. Singura problemă ar fi că nu știu de unde se poate cumpăra acestă presă. O am de foarte mult timp.

Ingrediente:

200 grame unt
250 grame cașcaval ras sau brânză
6-7 linguri smântână
2 ouă
sare
chimin
făină cât cuprinde (aproximativ 700 grame)
Preparare:
Se amestecă untul cu făina.
Se adaugă celelalte ingrediente și se frământă bine ca să fie un aluat nelipicios.
Se adaugă câtă făină e nevoie pentru a nu fi lipicios.


Se fac mici biluțe din aluat și apoi se coc într-o presă specială.
Se pot face și sărățele la cuptor din acest aluat, sau saleuri.

luni, 18 februarie 2013

Cuș-cuș cu morcovi și ciuperci

Ador cuș-cuș-ul! Singura problemă era că nu găseam decât din acela cu ou. Aveam nevoie de cuș-cuș fără ou pentru că urmează postul, iar acesta e un bu înlocuitor al orezului, iar copiii sunt mult mai încântați de cuș-cuș decât de orez. Așadar, joi, când am fost la oraș (la mine joia e zi de mers la oraș pentru că e zi de piață), am găsit la un magazin cuș-cuș fără ou. Nu vă pot spune ce încântată am fost. Vineri mi-am pus la foc noua achiziție și iată ce a ieșit:

Ingrediente:
1 ceapă
2 morcovi
1 conservă ciuperci
1 cană cuș-cuș (200 grame)
supă de legume
ulei, sare, piper
Preparare:

Ceapa tăiată mărunt, se călește în puțin ulei. Se adaugă cuș-cuș-ul și morcovul tăiat rondele. Se pune supă de legume, câte un polonic și se lasă să scadă, amestecând din când în când. Când e fiert cuș-cuș-ul, se pun ciupercile și se mai lasă puțin la fiert. Se poate pune puțin usturoi zdrobit deasupra.

duminică, 17 februarie 2013

Prăjitură cu aromă de primăvară


 Abia aștept primăvara,iar această prăjitură îmi aduce aminte de ea. Acum câteva zile am descoperit în congelator o pungă cu vișine și mi s-a făcut poftă de o prăjitură cu gust de primăvară. Așa că, cu puțin ajutor din partea cuiva harnic (Mimi - Gabriel era plecat la plimbare cu tati) am făcut această prăjitură:

 Ingrediente:

2 1/2 căni cu făină
3 ouă
1/2 cană zahăr
1 cană lapte
1/2 cană ulei
1 linguriță praf de copt
esență de vanilie
sare
200 grame vișine fără sâmburi

Preparare:

Am amestecat ingredientele uscate într-un castron. Separat, am bătut ouăle întregi cu zahărul, am adăugat uleiul, laptele și vanilia. Se adaugă făina, se pune o lingură de făină peste vișine, pentru a nu se lăsa pe fundul tăvii și se adaugă în aluat. Și se amestecă (de preferabil de niște mânuțe de bebe harnice). Se pune în tavă și se coace la foc potrivit până ce trece testul cu scobitoarea.
În tot acest timp se pune un scăunel în fața cuptorului și se așteaptă. La noi tot așa se întâmplă de fiecare dată când facem prăjituri.




vineri, 15 februarie 2013

Supă de pui cu găluște

Vă spuneam că o să revin și cu această rețetă. E printre preferatele noastre.

 Pentru supă:

Ingrediente:

2-3 bucăți de pui
3-4 morcovi
1 rădăcină pătrunjel
1 păstârnac
1 bucată de țelină
1 ceapă mică (opțional)
sare

Preparare:

Se pune carnea la fiert în apă rece cu sare. Se lasă să fiarbă jumătate de oră- o oră, luând spuma ori de câte ori e nevoie. Se pun legumele și se mai lasă la fiert jumătate de oră.

Se pun găluștele:

Ingrediente:

2 ouă
8 linguri gris

Preparare:

Se bat ouăle spumă și se adaugă grisul treptat (câte o lingură). Trebuie să fie potrivit de tare. Nici să curgă, dar nici să fie tare. Dacă mai e nevoie se mai pune gris. Eu pun o găluscă în supă și dacă de împrăștie mai adaug gris. Se lasă la fiert timp de Jumate de oră până se umflă și devin moi și pufoase.
Deasupra se pun frunze de pătrunjel tăiate mărunt.

duminică, 10 februarie 2013

Legume la cuptor cu unt și brânză

Știți deja de cei doi juniori ai mei: Gabriel și Mihail. Foarte năzdrăvani! Bineînțeles că sunt, doar sunt băieți și au spor împreună. Chiar dacă sunt mai năzdrăvani, sunt și o bucurie pentru noi. Una dintre marile bucuri, pe lângă faptul că sunt sănătoși, e faptul că mănâncă orice, mai ales legume. Gabriel (cel mare) nu se înțelege foarte bine cu carnea, mâncând foarte mult carne tocată - chifteluțe, perișoare și mai ales sarmale. Dar să revenim la legume. Ieri, în timp ce am făcut o delicioasă supă cu găluște (revin cu rețeta peste puțin timp), mi-a venit o idee în legătură cu legumele din supă. Astfel că, mai pe urmă am făcut această rețetă:

Ingrediente:

4 morcovi
1 rădăcină pătrunjel
1 păstârnac
1 felie dintr-o țelină mare
4-6 cartofi măricei
100 grame unt
100 grame brânză

Preparare:

Am pus cartofii la fiert în coajă. Celelalte legume le-am curățat și le-am pus la fiert întregi în supă. După cam jumate de oră au fost fierte toate. Le-am scos din supă, am scurs cartofii, i-am curățat și le-am tăiat toate în cuburi. Într-o tavă termorezistentă, am pus toate legumele, deasupra am pus multe cuburi de unt și brânză rasă din belșug. Apoi am dat la cuptor până s-a rumenit deasupra. nu prea mult că nu am avut răbdare.

Nu trebuie să vă spun ce succes a avut.

miercuri, 6 februarie 2013

Când pisica nu-i acasă...

Foarte mult timp mi-am bătut soțul la cap ca aș vrea și eu un raft pt pus borcanele cu condimente, cum în dulap nu mai aveam loc. Soțul, îmi spune că nu am nevoie, că nu am unde să-l pun, etc. Așa că aștept momentul potrivi, atunci când nu e el acasă și... mă pun pe treabă: Aduc lemnul, îl tai, profit de faptul că avem meșterul în casă la zugrăvit, fac rost de șurubelniță electrică, și iată rezultatul:
Mai trebuie doar vopsit, dar asta e altă poveste. Aștept sugestii pentru culoare.
Oare cum a reacționat soțul? Oau!
Nu mă credea în stare de așa ceva!

Ce spuneți? Vă place?

duminică, 3 februarie 2013

Iarna


Îmi place la nebunie iarna, iar anul asta, parca a fost iarna adevărata. Chiar îmi era dor de multă zăpadă, de stat în casă și de lenevit. Dar toate cu măsură. Iarna continuă și eu nu mai știu ce să fac cu juniorii. De scos afară  nu prea se poate ca atunci când e cald și deja nu ne mai înțelegem ... cu iarna. 

Așteptăm cu nerăbdare primăvara, să ne apucăm de grădinărit.
Săptămâna asta când am fost la oraș, mi-am cumpărat deja semințele. 
Întotdeauna în perioada asta nu mai am rabdare sa incepem munca in gradina.
Oricum o sa vă țin la curent cu toate.
O săptămână ușoară să aveți!!!



vineri, 25 ianuarie 2013

Nectar de mere

Am promis mai demult că revin cu această rețetă. E foarte bun pentru copii, dar de ce să ne excludem pe noi. E delicios și se poate face în orice anotimp, doar merele se găsesc tot timpul.
Deci, rețeta:

Ingrediente:

1 kg mere
apă
3-4 linguri zahăr
sucul de la o lămâie

Preparare:

Se curăță merele de coajă și semințe. Se pun în apă cu zeamă sau sare de lămâie ca să nu oxideze.
Se pun la fiert cu apă (să treacă peste ele cu două degete). Când sunt fierte, se dau prin blender, se pune zahărul, eu îl pun după gust și se mai dă un clocot. Se pune fierbinte în sticle. Se păstrează foarte bine.


La noi a rezistat două zile.
Se mai poate face din pere sau gutui.

luni, 21 ianuarie 2013

Tocăniță de pui cu mămăliguță



Îmi amintesc când eram mică, atunci când se făcea mămăligă era o zi foarte frumoasă. De ce? Pentru că tata era cel care curăța porumbul de pe știulete, iar mama tăia un pui din curte. Apoi tata măcina porumbul, cernea făina și fierbea mămăliga. Și acum îmi amintesc cu drag cum răsturna tata mămăliga pe un tocător de lemn și o tăia cu ața. Apoi ne așezam cu toții în jurul mesei și o mâncam cu multă poftă împreună cu lapte, brânză, iaurt, dar mai ales cu minunata tocăniță de pui a mamei.
Aceasta e rețeta mamei:

Ingrediente:

1 pui (eu acum folosesc pulpe de pui)
2 cepe
1 ardei
1 morcov
1 roșie
2-3 linguri smântână
1 lingură făină
ulei, sare, piper, pătrunjel, usturoi.

Preparare:

Tai ceapa și o călesc un pic în ulei, adaug morcovul ras și ardeiul tăiat mărunt.

Pun roșia și apoi pulpele (sau bucățile de pui).

Amestec și las la fiert, pun sare și piper.
Adaug apă când e nevoie. Nu trebuie să fiarbă cu multă apă. Când e fiartă carnea se amestecă smântâna cu făina și un pic de apă și se adaugă la tocăniță. Se mai dă un clocot, se adaugă pătrunjel și usturoi zdrobit. Se servește cu mămăligă.

E o rețetă care îmi trezește amintiri frumoase de fiecare dată.
Poftă bună!

vineri, 4 ianuarie 2013

Un nou an, o nouă promisiune, o nouă rețetă

           A sosit un nou an, iar ca de obicei, la început de an mi-am făcut o listă cu ce aș vrea să fac în acest an. Anul trecut am primit de la soțul meu o carte de bucate a Sandei Marin. E o carte minunată. M-a scos din bucluc de multe ori. Acum mi-a venit o idee: ce ar fi dacă aș împărtăși cu voi rețetele testate și să vă spun cum mi-au ieșit. Ieri am refăcut o rețetă dragă mie: în carte rețeta apare sub denumirea de Minciuni, dar eu o cunoșteam sub numele de Scoverzi (în copilărie așa îi spuneam, dar apoi am aflat că în unele zone ale țării, aceasta e denumirea pentru clătite). Nu contează numele ci contează rezultatul. Se fac foarte rapid și m-au scos din încurcătură când trebuia să fac ceva rapid. Se fac mai rapid decât gogoșile. 
          Să trecem la rețetă:
Ingrediente:
2 gălbenușuri, 3 ouă întregi, 2 lingurițe zahăr, 2 lingurițe rom, 2 lingurițe ulei, făină cât se
cere (circa 250 g), sare.
Preparare:
Se face un aluat mai îndesat din două gălbenușuri, trei ouă întregi, zahăr, ulei și făină cât se cere. Se frământă aluatul și se lasă o jumătate de oră să se odihnească. Se întinde apoi o foaie subțire, se taie cu rotița dințată fâșii de 6 — 7 cm lungime pe 2 cm lățime (în lipsă de rotiță se pot tăia si cu cuțitul). Se face o crestătură în lung, la mijloc, prin care se trece unul din capetele fâsiei, astfel încât să pară înnodată. Se prăjesc într-o cratiță cu untură multă, clocotită (eu am pus jumătate ulei, jumătate untură). Nu trebuie să fie prea rumene. Se scot cu lingura cu găuri, se scurg bine de untură și se presară calde cu zahăr vanilat.
         Abia dacă am ajuns să le fac poză.

duminică, 23 decembrie 2012

Salam de biscuiți - de post

Cel mai simplu desert, și cel mai rapid. Le place tare mult copiilor mei,iar eu îl ador.
De cele mai multe ori îl fac de post, dar am și varianta „de dulce”.
Acum am făcut varianta de post.
Ingrediente pentru două bucăți:
500g biscuiți simpli - eu am folosit Păltiniș sau Popular
250g zahăr
100g margarină
200 ml apă
2 linguri cacao
esență de rom și vanilie
opțional se poate pune rahat, stafide, nuci.
Preparare:
Se pune apa cu zahărul și margarina la fiert.
Se zdrobesc biscuiții, nu foarte mărunt.
când fierbe apa, se pun esențele și cacaua, se pun biscuiții și se amestecă bine.
Se răstoarnă totul pe două bucăți de folie alimentară și se dă forma de salam. Se lasă la răcit.
Se taie rece, pentru că atunci e destul de tare. Noi l-am tăiat odată până nu s-a răcit pentru că nu am avut răbdare și a fost un pic cam moale.
E delicios alături de nectar de mere cu care o să revin mai încolo.
Vă îmbrățișez cu drag!
Sărbători Fericite!!!

luni, 17 decembrie 2012

Plăcintă cu brânză

O plăcintă cu brânză tradițională este cea pe lespede. E foarte simplu de făcut și nu mai spun cât e de gustoasă.
Ingrediente pentru mai bine de 10 plăcinte mari:
1 Kg făină albă
2 plicuri de drojdie uscată
500 ml apă călduță
1 linguriță zahăr
sare
ulei
brânză - eu am folosit caș de vacă frământat cu sare, dar se poate folosi și brânză telemea.
Preparare:
Se face un aluat ca pentru pâine. Se lasă la dospit timp de o oră și apoi se fac plăcintele:

Se ia o bilă de aluat
Se întinde
Deasupra se pune brânză
Se împătură de la margini spre mijloc
Se întinde cu sucitorul o foaie rotundă
Se pune pe lespedea încinsă (Se poate și o tigaie non-aderentă)
Se coace pe amândouă părțile, putând fi unsă cu ulei.

 
E delicioasă!!!

joi, 8 noiembrie 2012

Prăjitură cu cocos și cafea



Astăzi îi sărbătorim pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril.
 Copiii mei poartă numele acestor Sfinți îngeri, deci trebuia să fac ceva pentru această ocazie. Zis și făcut. Am făcut o prăjitură cu cocos și cafea. E foarte simplu de făcut și foarte gustoasă.
Iată și rețeta:
Pentru blat: 3 ouă, 2 căni de făină, 1 cană de zahăr, 1 cană de lapte, 1/2 cană ulei, praf de copt, vanilie, 50 g fulgi de nucă de cocos, 2 linguri cafea solubilă.
Pentru cremă: 150g ciocolată cu lapte, 1 gălbenuș, 5-6 linguri de lapte fierbinte, o lingură de cafea instant, 200g unt moale.
Se bat ouăle, eu am folosit telul, pentru că nu e nevoie să le batem mult, dar se poate folosi și mixerul. Se adaugă zahărul, uleiul, amestecând să se încorporeze bine, laptele, vanilia, iar la urmă făina amestecată cu praful de copt apoi se pune nuca de cocos și cafeaua. Se coace până trece testul cu scobitoarea. Se lasă la răcit și se face crema:
Se topește ciocolata la bain-marin, se adaugă laptele fierbinte, cafeaua instant și gălbenușul. Se lasă puțin la răcit până ajunge la temperatura degetului, iar apoi se adaugă treptat untul, câte un cub pe rând, până se face o cremă pufoasă. Se pune peste blat, iar deasupra se presară fulgi de nucă de cocos.
La mulți ani celor ce poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril!
La mulți ani Gabriel Și Mihail, dragii mamei!!!