Se afișează postările cu eticheta VERDEAȚĂ.. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta VERDEAȚĂ.. Afișați toate postările

miercuri, 12 iunie 2013

Salată de cartofi cu verdeață și pește

Îmi place salata de cartofi. Se face repede, e hrănitoare, se pot folosi tot felul de ingrediente, și în plus e foarte delicioasă. Aceasta o fac când sunt în pană de idei și mă grăbesc.

Ingrediente:

1 kg cartofi
3 roșii
1 legătură ceapă verde
1 legătură mărar
1 legătură ridichi
1 conservă pește (am folosit macrou în ulei)
sare, piper, ulei, oțet.

Preparare:

Se fierb cartofii în coajă, se scurg, se curăță de coajă și mai apoi se taie felii.
Se pun într-un vas mare (iese multă salată). Deasupra se pun roșiile și ridichile tăiate felii, ceapa și mărarul tăiate mărunt, peștele rupt în bucăți. Se pune și uleiul din conservă. Apoi punem puțin oțet, sare, piper, și dacă mai considerăm că e nevoie, mai punem ulei.
Poftă bună!

sâmbătă, 30 martie 2013

Supă cu 10 legume

Știți deja că sunt o mamă fericită: am doi copii minunați și în plus adoră legumele. Dacă ar fi după ei, ar mânca numai legume. Ieri am făcut această supă. Am făcut o oală mare pentru că eram multe persoane, așa că o să postez rețeta pentru cam 10 porții, cred că și mai multe. Voi puteți adapta rețeta în funcție de câte persoane sunteți.


Ingrediente:

1/2 ceapă, 2 morcovi, 1 pătrunjel, 1 felie de țelină, 1/2 ardei gras, 1/2 varză mică, 1/4 conopidă, 3 cartofi, 1 mână de fasole verde, 1/2 conservă de roșii, 1 mână de orez, 1 lingură sare, 5 litri apă, verdeață, ulei

Preparare:

Am curățat toate legumele și le-am spălat. Am avut conopida și ardeiul la congelator. Am tăiat toate legumele mărunt. Am călit morcovul, pătrunjelul, ceapa, țelina și ardeiul. Am adăugat apa, conopida, varza, fasolea și cartofii, dar și sarea. Am lăsat la fiert, iar când legumele au fost fierte, am adăugat orezul și roșiile. Când au fost toate fierte am gustat de sare, am adăugat borșul și verdeața.
A fost delicioasă. Sper să vă placă.

joi, 21 martie 2013

Dovlecei marinați cu verdeață și usturoi

Vă spuneam că acum o să postez doar rețete de post. Iată o rețetă făcută acum:

Ingrediente:

3 dovlecei
1 căpățână mică de usturoi
1 legătură pătrunjel
4-5 frunze busuioc
1 ceapă mică
2-3 linguri făină
 sare
ulei pentru prăjit

Preparare:

Se spală dovleceii și se taie felii de un centimetru grosime.
Se presară cu sare, se dau prin făină și se prăjesc în uleiul încins.
Într-un bol, se zdrobește usturoiul, se bune ceapa tăiată cuburi mici, sare, verdeața și apă.

Se scot dovleceii și se pun în această marinată.