De curând am primit o plasă mare cu cireșe. Am fost foarte încântată de ele. Am mâncat o grămadă, am făcut puțină dulceață, două borcane cu compot, dar mai ales am fost foarte încântată de această prăjitură pe care am reușit să o fac între timp:
Ingrediente:
Blat:
4 ouă4 linguri zahăr
50 grame unt
4 linguri făină
1 plic praf de copt
1 mână bună de cireșe fără sâmburi
Sos de vanilie:
250 ml lapte2 ouă
3 linguri de zahăr
1 lingură de făină
1 linguriță esență de vanilie
Decor:
5 linguri dulceață de cireșePreparare:
Blat:
Se mixează untul cu zahărul. Se adaugă ouăle, iar mai apoi se pune făina și praful de copt. Cireșele se amestecă cu o lingură de făină și apoi se pun în aluat. Astfel, cireșele nu se vor duce la fund și nu se vor arde. Se pun într-o tavă de 15/20 tapetată cu hârtie de copt și se dă la cuptor, foc mic spre mediu timp de 30-35 de minute.Între timp se prepară sosul de vanilie:
Batem ouăle cu zahărul, adăugăm făina și mai apoi laptele și vanilia. Dăm la foc mic și fierbem timp de 10-15 minute până obținem un sos gros.Când prăjitura e rece, tăiem felii și servim cu sosul de vanilie și dulceață deasupra.
A fost bătaie pe ea. Parcă a fost prea puțină. Cred că data viitoare o să fac într-o tavă mai mare!
Poftă bună!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu