Se afișează postările cu eticheta fructe. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta fructe. Afișați toate postările

miercuri, 28 august 2013

Flaugnarde (Clafoutis) cu afine și nectarine

 Luna aceasta la provocarea Bucătar curajos, rețeta pentru desert a fost propusă de Kadia. E vorba de un delicios Clafoutis. Aici am aflat că, făcut cu cireșe se numește Clafoutis, iar făcut cu ale fructe, se numește Flaugnarde. Un minunat desert, cu o consistență de budincă, ideal pentru copii, și nu numai.
 Deși nu a ieșit foarte frumos, (ca majoritatea deserturilor mele) a fost delicios!
 Ingrediente:
 130 grame făină
1/2 linguriță sare
4 ouă
50 grame zăhăr
360 ml lapte
1 linguriță vanilie
500 grame fructe (în cazul meu 300 grame afine și 200 grame nectarine tăiate cuburi)
15 grame unt
2 linguri zahăr vanilat
Preparare:
Punem în blender făina, sare, ouă, zahăr, lapte și vanilie și îl pornim câteva secunde.
 Într-o cratiță/tavă punem untul, adăugăm fructele și zahărul vanilat și le lăsăm 1-2 minute pentru a lăsa siropul.
 Punem fructele într-o tavă măricică (așa trebuia s folosesc și eu).
 Apoi turnăm compoziția de ou peste și dăm la cuptor pentru 30-35 minute la 200-220 grade.
 Delicios!!!

joi, 4 iulie 2013

Smoothie cu măr, portocale și kiwi

Din nou e cald afară, iar cel mai bun mod de a ne răcori e prin intermediul unui suc delicios de fructe, iar acest smoothie se poate face în orice perioadă a anului, doar fructele se găsesc tot timpul.
Ce-i drept e foarte greu de făcut:
Se curăță fructele, de data asta am folosit 3 mere, 2 portocale și 2 kiwi. Am pus și o mână de cireșe fără sâmburi, le-am pus în blender, cu puțină apă, cât să le acopere, am pornit blenderul pentru câteva secunde și ... gata!
Când mi-am cumpărat prima dată blender am făcut suc toată vara. Atunci chiar că ne-am făcut de cap!
Acum chiar că bebele vrea un suc așa că merg la preparat. Cred că o să folosesc pepene. Oricum am început din nou demolatul și avem nevoie de energie.

duminică, 28 aprilie 2013

Suc rapid, sănătos și răcoritor



În ultima vreme nu am avut timp, din păcate, pentru blog, pentru că am început munca. Așa că încerc să Câștig timp cu Philips și Gustos.ro 
Pentru copii e destul de greu, fiind obișnuiți cu mine, iar când ajung acasă, îmi cer suc. M-am învățat să fac acest suc, destul de rapid, și în plus, foarte gustos și sănătos.
Ingrediente:

2 mere
2 portocle
1 lămâie
1 lime
1 lingură de miere
1 linguriță cu ghimbir ras
Apă minerală
Preparare:
Se curăță merele și se dau prin storcătorul de fructe.
Citricele se taie în jumătăți și se storc.
Se pune sucul rezultat într-o carafă,

Se adaugă mierea,

Se pune ghimbirul ras
Iar apoi apa minerală.
Sucul e gata în mai puțin de 10 minute, iar astfel câștig 1,5 ore pe săptămână pentru a petrece mai mult timp cu copiii și familia mea, pentru a merge la plimbare și de ce nu, doar tot a venit primăvara, pentru a munci în grădină.