Anul acesta a fost unul bogat în fructe de toamnă. Natura ne-a oferit o mulțime de mere, pere și nuci, din care am făcut o mulțime de bunătăți, dar pe care le-am depozitat în cămară pentru lunile care urmează, luni în care e prea frig să ieșim afară și în care stăm și coacem o mulțime de bunătăți: plăcinte, prăjituri, mere coapte, etc. Am adunat o mulțime de mere din care am făcut o grămadă de nectar de mere și am experimentat o mulțime de rețete pentru prăjitura cu măr. Aceasta e una din ele:
Ingrediente:
biscuiți simpli de orice fel1 kg mere, 1 linguriță scorțișoară, 4-5 linguri mere, 1 lingură gris
4 ouă, 5-6 linguri zahăr, 1/2 cană ulei, 1/2 cană lapte, 1 linguriță esență vanilie, 1 plic praf de copt, 2 căni făină.
Preparare:
Punem biscuiții pe fundul unei tăvi.Radem merele, le presărăm cu zahăr și scorțișoară și le lăsăm să-și lase sucul timp în care facem aluatul:
Batem ouăle întregi, punem zahărul, vanilia, uleiul și laptele, apoi adăugăm făina amestecată cu praful de copt.
Stoarcem merele de sucul în exces, le punem peste biscuiți, presărăm merele cu gris, iar deasupra punem alatul.
Dăm la cuptor pentru 40-45 de minute, până ce e rumenită frumos deasupra, iar scobitoarea iese curată.
Lăsăm la răcit și o răsturnăm pe un tocător sau tavă cu biscuiții în sus.
E cea mai pufoasă prăjitură cu măr!!!
POFTĂ BUNĂ!!!
Interesanta praji Ioana , dar ... merele tale s-au transformat in pere inainte de stoarcere :d
RăspundețiȘtergereMulțumesc de atenționare! Așa e când sunt copiii în preajmă. Nu apuc să verific bine înainte de a publica.
ȘtergereCu drag si sa pupe mami neastamparatii :) ...
RăspundețiȘtergere