vineri, 12 iulie 2013

Prăjitură cu piersici ci budincă

 În urmă cu câteva zile, fiule meu cel mic, Mihail, a făcut un an si 11 luni. Noi sărbătorim fiecare zi „aniversară” cu „tort”. Vă mai spuneam că fiii mei numesc tort orice are puțin zahăr și făină și se coace. Așa că și această prăjitură a fost un tort. Am vrut să fac cu ceva fructe, iar pentru că Mihail nu mănâncă piersici, am zis că e o ocazie bună ca să le mănânce. Apoi Gabi a învățat să spună budinca, sau budica, iar dacă m-a și ajutat să o preparăm, apoi a fost perfect.
Să vedem de ce avem nevoie pentru o tavă normală de cuptor:
Ingrediente:
5 ouă
6 linguri de zahăr
1/2 cană ulei
1cană lapte
1 cană și jumătate de făină
1 plic de praf de copt
3 piersici tăiate cuburi mici
1plic de budincă de vanilie, 1/2 l lapte, 3 linguri zahăr
Preparare:
Batem ouăle, adăugăm zahărul, uleiul și laptele, apoi făina amestecată cu praful de copt. Punem o lingura de făină peste piersici, iar apoi le adăugăm în aluat. Turnăm totul în tava tapetată cu hârtie de copt și dăm la cuptor la foc mic, timp de 30-35 de minute până trece testul cu scobitoarea.
Între timp preparăm budica după instrucțiunile de pe ambalaj, iar când e coaptă prăjitura, turnăm budica peste. Lăsăm la răcit, dacă avem răbdare și ne înfruptăm din ea.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu