marți, 6 mai 2014

Muffins cu banane și ciocolată

 Printre dulciurile mele preferate sunt brioșele, muffins și toate prăjiturelele micuțe. Când eram mică și vedeam la filmele ameicane că făceau brioșe (muffins), îmi doream și eu să mănânc așa ceva. Deși e aluat de chec, cu fructe, și deși mama făcea checuri și prăjituri, eu îmi doream acele mici brioșe, neștiind despre ce e vorba. Când am crescut și m-am așezat la casa mea, am început să caut rețete de brioșe, mi-am cumpărat tăvi, hârtie și tot ce e nevoie. Apoi am început să experimentez totfelul de rețete.
Iată una din ele:
MUFFINS CU BANANE ȘI CIOCOLATĂ

Ingrediente:

300 g făină
1 plic praf de copt
1/2 linguiță sare
125 g zahăr brun
3 banane mari, zdrobite
75 ml apă
75 ml ulei
1 ou bătut
75 g ciocolată tăită în bucăți mici

Preparare:

Amestecăm făina, praful de copt, sarea și zahărul într-un bol mare.
Separat, amestecăm apa, uleiul, bananele și oul, apoi le turnăm peste făină.
Adăugăm ciocolata, amestecăm și punem în tava, tapetată cu hărtie de brioșe.
Coacem 20-25 de minute.

joi, 24 aprilie 2014

Tort iepuraș de Paște

Anul acesta de Paști am vrut să le fac o bucurie copiilor și să le fac un tort în formă de iepuraș. Nu aveam tavă iepuraș, dar nu m-am dat bătută și am încercat, am căutat și am găsit inspirație pe internet.
După mai multe ora de gătit, iată ce a ieșit:

 Ingrediente:

Blat:

6 ouă, 6 linguri zahăr, 6 linguri făină

Crema:

500 ml frișcă lichidă, 250 g mascarpone, 3-4 linguri zahăr pudră.

Decor:

50 g ciocolată cu lapte, bomboane m&m și/sau Skittles

Preparare:

Blat:

Am făcut două blaturi într-o tavă de 15 cm:
Fiecare blat e făcut din 3 ouă, 3 linguri de zahăr și 3 linguri de făină.
Am bătut albușurile spumă, am adăugat zahărul, gălbenușurile, iar la urmă am pus făina. Am copt în tava unsă cu ulei și tapetată cu făină până când trec testul cu scobitoarea.

Crema:

Am bătut frișca cu zahărul pudră, iar la urmă am adăugat mascarpone. Foarte greu, nu-i așa?
Pentru a face iepurașul, am urmat tutorialul de mai jos:
Capul l-am tăiat în două și l-am umplut cu cremă, apoi am acoperit totul cu cremă și am ornat cu ciocolată rasă și bomboane.
Copiii au fost încântați. La fel și noi, cei mari.

joi, 17 aprilie 2014

Idei pentru masa de Paște

De fiecare dată, înainte de Paști sau de Crăciun, îmi întreb soțul ce vrea să-i fac de mâncare. Apoi ne punem împreună și facem meniul pentru masa de sărbătoare.
Așa mi-a venit ideea de a aduna toate rețetele ce pot fi servite la masa de Paște.
 Tradiționalele ouă roșii
Rețete din carne de miel:
Rețete din carne de porc:
Cozonac:
Ceva sărat de ronțăit:
Torturi și prăjituri:

Spor la bucătărit și Sărbători fericite!!!

miercuri, 2 aprilie 2014

Provocare - curățenia de primăvară

Luna trecută am primit o provocare pentru o casa mai curata. Am descoperit din întâmplare acest site și am rămas uimită ce poate face o minte luminată.
Luna trecută am participat la acestă provocare, iar luna aceasta m-am hotărât să împărtășesc totul cu voi. M-am apucat de făcut planuri și liste, iar apoi m-am pus pe treabă.
Am preluat ideea de acolo și sper să nu mă judece nimeni pentru asta.
Mi-am trasat niște obiective și apoi am încercat să le duc la bun sfârșit. La final am reușit să am locuri mult mai curate și aranjate.
 Sunt multe lucruri de făcut, mai ales că am trei copii mici care nu mă pot ajuta, unul dintre ei are doar două luni, deci nici nu intră în discuție, iar ceilalți îmi dau și mai mult de lucru la încercarea mea de a menține totul pe linia de plutire. Soțul mă ajută, așa că nu mă pot plânge.

Luna aceasta, pentru ca sunt și Paștile, am spus să mă pun pe treabă și să fac curățenie de primăvară.
Mi-am făcut o listă cu ce am de făcut:
  1.  De făcut lista cu produse necesare
  2. Curățat un dulap de haine
  3. Aspirat sub mobilă
  4. Curățat aragazul
  5. Spălat geamuri
  6. Spălat ușile
  7. Curățat sertarele
  8. Aspirat saltelele
  9. Curățat dulapul din bucătărie
  10. Spălat faianța din bucătărie
 O să fie o grămadă  de poze cu locurile murdare de la mine din casă și nu numai, dar m-am decis că a venit momentul să nu mă mai rușinez cu lucrurile mele și cu ceea ce sunt și să fac ceva în privința acesta.
Mai sunt doar două săptămâni jumate până la Paști și vreau să strălucească totul până atunci, așa că pornesc la treabă. E cineva alături de mine?

marți, 18 martie 2014

Serafim are șapte săptămâni

 Asa de repede a trecut timpul!

Deja Serafim are 7 săptămâni.
Își tine capul tot mai bine, râde când vorbim cu el și parca vrea sa spună și el ceva. Încă nu se cunoaște culoarea ochilor, iar culoarea părului s-a mai deschis.
A crescut și în lungime, dar mai ales în greutate. Are 5,300 kg.
E tot mai drăguț.
 Îl alintăm Bebe sau Sefi sau Grasul

luni, 10 martie 2014

Utilizări ale bicarbonatului de sodiu

Până de curând îmi era teamă de bicarbonat. Nu știu de ce, dar îl asociam cu o substanță chimică periculoasă. Până de curând când am descoperit că poate fi folosit practic aproape la orice. Așa ca de acum îl folosesc la aproape orice, de la rețete de prăjituri, la curățenia din bucătărie și nu numai.
1. Agent de creștere pentru prăjituri. Știm cu toții că pentru a crește frumos o prăjitură are nevoie de puțin ajutor, așa că adăugăm praf de copt. Praful de copt are în compoziție bicarbonat de sodiu.
2. Antiacid. Când eram mică, un vecin tot cerea bicarbonat pentru că avea aciditate crescută la stomac. Funcționa de fiecare dată.
3. Anticancerigen. Datorită proprietăților alcaline, bicarbonatul împiedică celulele canceroase să se înmulțească.
4. Efect de albire. Știm cu toții că majoritatea pastelor de dinți au bicarbonat în compoziție pentru a ajuta la albirea dinților. Eu am încercat pentru haine. Pun lângă detergentul de rufe și o lingură de bicarbonat pentru rufele albe. E uimitor ce efect minunat are. Pur și simplu strălucesc. De asemenea scoate petele.
Amestecând pasta de dinți cu bicarbonat o să avem dinți mai albi.
5. Abraziv. Am încercat pentru curățarea aragazului sau la faianța din bucătărie. Am amestecat apă și bicarbonat în părți egale. Pasta rezultată o folosesc ca pe orice cremă de curățat la prețuri neserioase. Chiar funcționează.
6. Dezodorizant. O lingură de bicarbonat pus în frigider elimină mirosurile.
7. Faceți un vulcan cu bicarbonat și oțet. Va fi distractiv pentru copii.
8. Am găsit la Ama  o soluție de desfundat chiuveta cu bicarbonat. Punem în scurgere 200 g bicarbonat peste care turnăm simultan 500 ml oțet și 1 litru apă clocotită.
Mă bucur că nu mă mai tem să folosesc bicarbonatul pentru că în felul acesta am reușit să fac economie, pentru că nu mai cumpăr detergenți de curățat pentru faianță și aragaz, nu mai folosesc clor pentru albirea hainelor, etc.

vineri, 7 martie 2014

Serafim la 5 săptămâni

 Serafim e tot mai mare. Parca nici nu arată a bebe. Mihail la vârsta lui nu avea păr și de aceea ni se părea că arată a bebe, dar el nu.
A început să-și țină capul destul de bine, doarme pe burtă și a avut botezul sâmbătă. Așteptăm pozele.
Are deja 5 kg, deși a avut doar 3,300 kg.
Încă nu se cunoaște culoarea ochilor, deși e una deschisă.

 Aici e cu nașul lui.

joi, 27 februarie 2014

Noul membru al familiei noastre

Iată că după o lungă absență am reușit să revin. 
După cum bine stiati, așteptam un nou copil care să ne umple viața cu bucurie. Mi-a fost foarte frică, deși voiam să par curajoasă. Știam ce urmează să mi se întâmple și doar de momentul nașterii îmi era teamă. Când am fost prima dată la control, doctorul mi-a spus că e o sarcină mare și pe măsură ce timpul trecea, burta era tot mai mare și îmi era teamă să nu fie un copil de peste 4 kg.
La un moment dat îmi doream să nasc înainte de termen, dar am renunțat rapid, știind ce implică asta.
Apoi, m-am hotărât să las totul în voia lui Dumnezeu și El a făcut totul așa cum era mai bine. 
Am născut cu două săptămâni înainte de termen un băiat perfect sănătos. Totul a fost așa ușor și rapid încât nici acum nu-mi vine să cred.
Faceți cunoștință cu Serafim!
 Serafim la 2 săptămâni
 Serafim la 3 săptămâni
Serafim la 4 săptămâni

luni, 4 noiembrie 2013

Prăjitură cu măr și biscuiți

Ador toamna pentru toate bogățiile ei! Acum avem o mulțime de fructe și legume pe care le adunăm din grădină. Acum e timpul pentru murături, punem varza la butoi pentru a face mai apoi delicioasele sarmale, pregătim zarzavatul pentru iarnă, culegem merele, nucile, pere, etc.
Anul acesta a fost unul bogat în fructe de toamnă. Natura ne-a oferit o mulțime de mere, pere și nuci, din care am făcut o mulțime de bunătăți, dar pe care le-am depozitat în cămară pentru lunile care urmează, luni în care e prea frig să ieșim afară și în care stăm și coacem o mulțime de bunătăți: plăcinte, prăjituri, mere coapte, etc. Am adunat o mulțime de mere din care am făcut o grămadă de nectar de mere și am experimentat o  mulțime de rețete pentru prăjitura cu măr. Aceasta e una din ele:

Ingrediente:

biscuiți simpli de orice fel
1 kg mere, 1 linguriță scorțișoară, 4-5 linguri mere, 1 lingură gris
4 ouă, 5-6 linguri zahăr, 1/2 cană ulei, 1/2 cană lapte, 1 linguriță esență vanilie, 1 plic praf de copt, 2 căni făină.

Preparare:

Punem biscuiții pe fundul unei tăvi.
Radem merele, le presărăm cu zahăr și scorțișoară și le lăsăm să-și lase sucul timp în care facem aluatul:
Batem ouăle întregi, punem zahărul, vanilia, uleiul și laptele, apoi adăugăm făina amestecată cu praful de copt.
Stoarcem merele de sucul în exces, le punem peste biscuiți, presărăm merele cu gris, iar deasupra punem alatul.
Dăm la cuptor pentru 40-45 de minute, până ce e rumenită frumos deasupra, iar scobitoarea iese curată.
Lăsăm la răcit și o răsturnăm pe un tocător sau tavă cu biscuiții în sus.
E cea mai pufoasă prăjitură cu măr!!!
POFTĂ BUNĂ!!!

joi, 10 octombrie 2013

Pulpe de pui cu cartofi la cuptor

 Participarea mea la Provocarea secretă devine tot mai dificilă, pentru că îmi e greu să răsfoiesc toate acele bloguri care arată delicios. Luna aceasta am primit blogul lui Lili. e un blog pur şi simplu delicios, de unde am testat eu, în trecut câteva rețete, fără a mă lăuda în mod public cu ele, şi de fiecare dată am avut mare succes cu băieții mei (toți trei). Am răsfoit blogul de câteva ori şi am ales cu greu această rețetă de Pulpe de pui cu cartofi.

Ingrediente:

3 pulpe de pui întregi
1,5/2 kg cartofi
2 morcovi
1 ceapă
1 bucată ţelină
1 pahar vin alb
condiment pt. pui de la Ama
2 linguri vegeta de casă

Preparare:

Curățăm cartofii, morcovii, ţelina şi ceapa. Pulpele la tăiem în două.
Tăiem cartofii în sferturi, morcovii îi tăiem rondele, ţelina în bucăţele, iar ceapa o tăiem în felii mai mari. Le amestecăm tote şi le punem în tavă (una maaare).
 Punem condiment de pui peste pulpe şi le masăm bine ca să intre aromele în ea.
Eventual cerem ceva ajutor la „masat”
Punem pulpele peste cartofi&legume, adăugăm vinul și vegeta dizolvată într-o cană de apă.
 Acoperim cu folie de aluminiu și dăm la cuptor pentru 50 de minute, la foc potrivit.
 Luăm folia și ma lăsăm 15 minute pentru a se rumenii frumos puiul.
 Punem sare dacă mai e nevoie și servim cu sos de usturoi.
 Mulțumim Lili pentru rețetă! A fost delicios!

POFTĂ BUNĂ!

joi, 3 octombrie 2013

Sirop pentru tuse

 Iată că a venit iarna și odată cu ea și răcelile de sezon. Cei mici au început să aibă nasul înfundat și mai apoi să tușească. încerc să nu le prea dau medicamente, decât dacă e neapărată nevoie și de aceea apelez la „leacurile băbești” sau mai noile „remedii naturiste”. Mama natură ne-a lăsat o mulțime de remedii și ar fi bine să profităm de ele din plin.
Din întâmplare am descoperit acest sirop care chiar face minuni. Sincer nu mă așteptam să-și facă treaba, dar cum sunt deschisă pentru lucrurile noi, am încercat acest minunat
SIROP CU MIERE, CEAPĂ ȘI GHIMBIR

Ingrediente:

4-5 linguri miere
2 cepe
3 centimetri de ghimbir (2 linguri ghimbir ras)

Preparare:

Tăiem mărunt ceapa (am folosit ceapă albă, special pentru tuse, pentru că am avut din grădină, dar se poate folosi și ceapă normală, galbenă).
Radem ghimbirul pe răzătoarea mică și îl amestecăm cu ceapa.
Turnăm mierea peste celelalte ingrediente.
Lăsăm la macerat minim 6 ore, sau puteți lăsa peste noapte, cum am făcut eu.
Strecurăm printr-o sită și punem în sticluțe. Mi-a ieșit 150 ml sirop pe care l-am pus în sticle de la medicamente.
Mă așteptam ca mofturoșii mei să nu primească siropul din cauza cepei, dar mierea și ghimbirul i-au dau un gust minunat astfel că mi-au cerut într-una sirop.
Le-am dat câte o linguriță la 2 ore timp de o zi, iar tusea a dispărut, deși nu puteau dormi din cauza ei și medicamentele nu au dat nici un rezultat.

luni, 30 septembrie 2013

Tocăniță de cartofi cu slănină și cârnaț afumat

 Acum fix un an am decis să-mi fac și eu un blog. După ce am văzut o mulțime de bloguri cu diferite teme, ideea m-a atras și pe mine și am vrut și eu. La început nu am fost decisă în privința temei, dar sincer, nici acum nu sunt foarte decisă. Am eu tema culinară, dar mă atrag și alte teme, precum activitățile pentru copii sau cele de întreținere a locuinței, doar sunt o mamă casnică.
De ziua noastră am decis să vă împărtășesc mâncarea noastră preferată. E simplă (așa cum  îi place soțului meu), foarte gustoasă și foarte bună pe vremea asta ploioasă.

Ingrediente (pentru o cratiță mare):

1 kg de cartofi (și mai mult)
1 ceapă mare
1 ardei gras
1 bucată slănină afumată
1 bucată cârnaț afumat
70 grame kaizer
500 ml bulion
1 lingură unsoare
sare, piper

Preparare:

Topim unsoarea, adăugăm slănina tăiată cuburi și lăsăm până e aproape rumenită. Punem kaizerul, apoi ceapa și mai lăsăm 2-3 minute. După care punem ardeiul și cârnațul tăiat felii. Adăugăm cartofii, sare, piper, bulionul și apă, cât să acopere bine cartofii.
lăsăm la fiert, la foc potrivit (eu folosesc soba, mai ales că acum e frig) timp de 35-40 de minute, sau până ce cartofii sunt fierți bine și zeama a scăzut puțin, nu foarte mult, pentru că nu am avea în ce să înmuiem pâinea.
Servim cu castraveți murați. Sunt marea mea poftă de când sunt gravidă. Se pare că băieților (așa spune doctorul ca e băiat) la plac mâncărurile acre.
Așadar, să aveți poftă bună și 

LA MULȚI ANI!!!

miercuri, 18 septembrie 2013

Prăjitură cu pere și ciocolată

Luna aceasta la provocarea Bucătar curajos, rețeta dulce a fost propusă de Ama. Mi-a plăcut tare mult cum arăta și am făcut-o încă de când am văzut-o prima dată. Acum urmează să o refac pentru că mi s-a părut cam puțină.

Ingrediente:

210 grame făină
1 plic praf de copt
sare
100 grame unt moale
100 grame zahăr
2 ouă
esență de vanilie
5-6 pere tăiate cubulețe
150 grame ciocolată tăiată mărunt

Preparare:

Încingem cuptorul și ungem o formă de chec/cozonac.
Amestecăm făina cu praful de copt și sarea.
Batem untul cu zahărul, apoi adăugăm ouăle. Punem făina și vanilia, apoi adăugăm perele tăiate cuburi , iar la final punem ciocolata.
Coacem aproximativ 1 oră. Eu am pus cuptorul pe mic.
După o oră scoatem din cuptor și ne încercăm răbdarea până se răcește. Eu nu am reușit să o las să se răcească, pentru că bebele cerea o felie, așa că i-am făcut pe plac.
Cum am spus de la început, e prea puțină la cât e de bună.
Mulțumim Ama pentru rețetă!!!!

duminică, 15 septembrie 2013

Zacusca

Săptămâna aceasta a fost una groaznică pentru noi. De ce? Pentru că soțul meu a trebuit să meargă la niște cursuri la Sibiu. Aceste cursuri durează două săptămâni și cred că sunt menite să testeze răbdarea mamelor care sunt întrebate de 100 de ori pe zi: „Unde e tati meu?” „De ce nu vine acasă?” și multe alte întrebări la care orice ai răspunde, copilul tot nu e mulțumit, pentru că el știe doar un lucru: îi e dor de tatăl de care nu a fost despărțit niciodată mai mult de o noapte și de care nu se poate lipsi.
Am încercat să le fac toate „poftele” pentru a uita de absența mult iubitului părinte, dar de fiecare dată când făceam ceva dulce sau ceva de mâncare îmi spuneau că trebuie să-i păstrez și lui tati care vine diseară.
Deși am fost singură acasă, doar cu copiii, am avut o groază de timp. Parcă mult mai mult ca atunci când suntem toți acasă și o poftă de lucru mult mai mare, deși, cu o săptămână înainte credeam contrariul.
Într-una din zile am refăcut zacusca, nu de alta, dar cele 35 de borcane de acum 3 săptămâni s-au cam înjumătățit. Până anul acesta copiii nici nu voiau să audă de zacuscă, iar acum nu se mai satură. Deși eram doar eu și copiii acasă și mai sunt și gravidă în 4 luni m-am încumetat să o fac. Și nu m-am obosit așa tare precum mă așteptam.

Ingrediente:

5 kg vinete
5 kg gogoșari
1,5 kg ceapă
1,5 l ulei
1,5 l bulion
sare, piper boabe, foi de dafin.

Preparare:

Coacem vinetele, le curățim și le lăsăm la scurs, apoi le dăm prin masina de tocat. Nu uitați să le gustați când le curățați pentru că se pot strecura vinete amare și stricați toată treaba!
Curățim gogosarul și ceapa. Ceapa o punem la fiert timp de 20-25 de minute, apoi o dăm prim mașina de tocat. Gogoșarul îl dăm prin mașina de tocat.
Punem ceapa la fiert în 1/2 l ulei timp de 1 oră. Eu am lăsat-o la cuptor și a fost perfect.
Gogoșarii, de asemenea îi punem la fiert în restul de ulei timp de 1 oră după care le amestecăm toate:
ceapa, vinetele, bulionul, sare, piper si foi de dafin.
Lăsăm la fiert încă o oră după care punem zacusca în borcane, punem capace,sau celofan, după caz și fierbem în bain-marie timp de 30 de minute.
Din aceste cantități mi-au ieșit 11 borcane de 800 și un bol pentru degustat.

vineri, 13 septembrie 2013

Prăjitură cu lămâie și mac

 Luna aceasta la Provocarea secretă, am primit blogul lui Macy.
Am ales această delicioasă prăjitură:

Ingrediente:

1 lămâie
200 grame făină
1praf de copt
80 grame zahăr
100 grame unt
1 ou
100 ml lapte
50 grame mac
2 linguri lichior/țuică
sare

Preparare:

 Amestecăm făina cu praful de copt și sare.
 Batem oul cu zahărul și untul la temperatura camerei. Adăugăm laptele și amestecul de făină.
Împărțim aluatul în două părți. Într-una punem coaja și zeama de lămâie, iar în cealaltă punem macul și lichiorul/țuica.
Punem într-o tavă tapetată cu hârtie de copt aluatul amestecat cu mac, iar deasupra punem cel cu lămâie.
Dăm la cuptor pentru 30-35 de minute, până trece testul cu scobitoarea.
A ieșit delicioasă! Mulțumim Macy!

duminică, 8 septembrie 2013

După 25 de ani

Iată că a mai trecut un an din viața mea! Cu câteva zile înainte de ziua mea, am început să mă panichez, deoarece 25 de ani mi se par destul de mulți, astfel că mă tot plângeam că îmbătrânesc.
Dar, Dumnezeu în înțelepciunea Lui, mi-a dat alături oameni care mă iubesc și care mi-au arătat că nu contează vârsta pe care o ai ci ceea ce faci și cum te simți, dar mai ales, oamenii de care ești înconjurat și care te iubesc și pe care îi iubești.
Deși am doar 25 de ani am niște copii mari, minunați și un soț care mă iubește și îmi e alături orice aș face. La 25 de ani sunt multe persoane care nici măcar nu se gândesc să aibă o familie, spunând că nu au timp deocamdată și că e destulă vreme după 30 de ani pentru așa ceva. De copii nici nu se pune problema. Dar cine sunt eu să judec pe altcineva, când ar trebui să-mi văd propriile greșeli și defecte. De când mă știu, am fost o persoană care și-a dorit o familie mare, întotdeauna mă visam cu casa plină de copii, soțul venind acasă după o zi de muncă, noi toți stând în jurul mesei fericiți. Deși m-am măritat la 20 de ani, când toată lumea mă judeca pentru că sunt prea tânără ca să mă mărit, că am timp și așa mai departe, eu știam ce îmi doresc și am luptat pentru visul meu. Am primit tot ce mi-am dorit, ba chiar mai mult. Nu am nici un motiv să fiu supărată, iubesc și sunt iubită.
Așadar, fără muncă și sacrificii nu poți să-ți îndeplinești visele. Iată lucrul pe care l-am realizat singură, nu doar din povești citite te miri pe unde. Da se poate! Se poate să ai tot ce îți dorești, depinde doar cât de tare ridici ștacheta. Dacă te mulțumești cu puțin, ajungi să ai mult!
Acum vă întreb? Merită să lupți pentru așa ceva?:


 Da merită! Da au trecut 25 de ani cu folos!

vineri, 6 septembrie 2013

Prăjitura Albinița

De mult timp vreau să fac această postare, dar mereu intervine ceva mai urgent și renunț. Acum a enit vremea pentru această minunată prăjitură. Sincer, rețeta am luat-o de undeva de pe internet (nu îmi amintesc de unde) și am făcut mici schimbări pe ici pe colo.

Ingrediente:

Foi:

1 ou
150 grame zahăr
150 grame miere
50 grame unt
50 ml lapte
1 linguriță bicarbonat
450-500 grame făină

Crema:

60 grame gris
500 ml lapte
100 grame zahăr
100 grame unt
1 lămâie

În plus:

Gem/dulceață de prune ( sau orice fel de dulceață acrișoară)
Zahăr pudră

Preparare:

 Foi:

Într-o cratiță/castron metalic se pune oul, zahărul, mierea, untul, laptele și bicarbonatul.
Se dă în clocot, apoi se ia de pe foc și se pune făina.
Se frământă puțin, apoi se împarte aluatul în 4 părți egale.
Se întind foile și se coc pe dosul tăvii timp de 5 minute.

Crema:

Se pune laptele la fiert cu gris și zahăr. Se dă în clocot și se mai lasă pe foc 5-6 minute să se îngroașe bine. Se lasă la răcit, iar când e rece se încorporează untul moale și coaja rasă și zeama de la lămâie.
Se ansamblează:
foaie
cremă
foaie
dulceață/gem
foaie
cremă
foaie
zahăr pudră
Se dă la rece minim câteva ore. Dacă aveți răbdare (eu nu am avut) se poate lăsa până a doua zi când e moale.
Poftă bună!