duminică, 9 iunie 2013

Provocarea secretă - Ștrudel cu măr

De când am descoperit Provocarea secreta organizata de Ama, am făcut tot posibilul sa intru și eu în horă. Pentru că eram la început cu blogul și nu aveam suficiente rețete postate am așteptat câteva luni ca să particip, iar când în sfârșit am intrat în grup, luna trecută nu am avut blog repartizat (am fost întârziată), așa că am decis să aștept până luna aceasta.
Încă de la începutul lunii am stat pe grup pentru a vedea ce blog mi-a fost atribuit. Așa că joi, când a fost postată lista cu am fost direct acolo să văd. Iar blogul atribuit a fost Cel al Kadiei. Am fost fascinată de el. Felul în care scrie, rețetele, totul.
Mi-a luat ceva timp să mă hotărăsc ce să fac, dar pentru că voiam să postez în week-end-ul acesta pentru provocare și pentru că nu am fost la oraș de mult timp pentru cumpărături, am decis pentru ceva simplu cu ce aveam prin cămară și congelator.
Am ales Ștrudelul de mere.
Așadar, iată ce a ieșit:

Ingrediente:

1 pachet cu aluat de foitaj
2 mere pentru fiecare ștrudel
4 linguri de zahăr
1 linguriță scorțișoară

Preparare:

Precizez că în rețeta originală era folosită vanilia și romul, dar nouă ne place tare mult mărul cu scorțișoară, așa că am făcut o mică schimbare. Sper ca nimeni să nu fie supărat.
Am curățat și am dat pe răzătoare merele. Apoi le-am amestecat cu zahărul și scorțișoara și le-am lăsat puțin ca să lase sucul.
 Le-am stors și le-am întins pe aluat.
 Apoi am rulat aluatul
Și l-am pus în tavă.
Am dat la cuptor, la foc mediu spre mare (am doar cuptor de aragaz), timp de 35-40 de minute.
 Apoi am pudrat cu zahăr.
 Cred că cel mai greu a fost pentru copii pentru că a trebuit să așteptăm să se răcească puțin pentru a nu avea dureri de burtică, dar mai apoi ne-am bucurat cu toții de acest minunat ștrudel.
Mulțumim Kadia!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu